Ieri am mers la Voila pentru a vedea stadiul lucrărilor la „podului NATO”. Acest pod este între localitățile Voila și Cincșor, peste râul Olt. Situat pe DJ108, are o istorie ceva mai tumultoasă, fiind lăsat de izbeliște de către autorități. Acest pod deservește poligonul militar de la Cincu și localitățile limitrofe, la nord de Olt.
Prin 2020 s-a întrerupt circulația pe acest pod, degradarea avansată făcând traversarea acestuia un adevărat risc.
După ani de tergiversări cu cei de la Administrația Bazinală a Apelor Olt și cu Hidroelectrica, s-a reușit atribuirea lucrărilor de demolare și reconstrucție către CON-A, o firmă cu reputație națională în construcții civile, drumuri și poduri.
Ieri, 24.04.2024, cei de la CON-A realizeau lucrări la fundația podului, respectiv realizarea pilonilor necesari podului:


Detalii ceva mai tehnice…
Grinzile de tablier ale podului, sunt deja prezente în șantier, parte din ele fiind stocate în depozitul securizat, vizibil în cea de-a doua poză:


În poza de mai jos puteți vedea carcasa, sfredelul și tubul de forare folosit pentru pilonii podului:


Ca la fiecare lucrare, orice etapă este atent măsurată și monitorizată:

Admir entuziasmul pescarului din imaginea de mai jos. De la vibrațiile forezei, dacă se mai rătăcește un pește prin zonă, cu siguranță va intra singur în ac, de zăpăceală…

Dar, știm că la acest capitol, mai importantă este experiența, nu captura.
Spor la lucrări celor de la CON-A! Să sperăm că nu survin blocaje în șantier, fie acestea de natură tehnică sau birocratică.
Lucrările sunt realizate de asocierea SC CON-A Operations SRL – SC Prinfo SRL. Dirigenţia de şantier este asigurată de SC Nălboc Cons SRL. Contractele au fost încheiate în luna mai, respectiv iulie 2024 şi implementate cu fonduri alocate din Programul Național de Dezvoltare Locală – II.
Voi încerca să vizitez acest șantier cel puțin lunar. Este foarte ușor de accesat și de vizitat.