Nu e prima dată când scriu pe un spațiu editorial de pe internet. În 2006 am început pe blogspot (dumbravaandrei.blogspot.com). Am scris mult, am scris de toate, după pricepere și cunoștințele mele de atunci. În special politică, că la asta ne pricepem toți de când ne naștem. Atât de mult am scris acolo încât pe vremea respectivă, ca trafic, eram printre primele 100 de bloguri din țara noastră. N-aveam mulți cititori, zi de zi 350-500 de vizitatori unici îmi citeau articolele. Iar pentru cei care nu-și aduc aminte, pe acea vreme era mai greu cu internetul și ecranele prin România, iar de smartphone încă nu se auzise.
În 2009 am transferat blogul de pe meleagurile google pe cele ale HostWay, ajungând astfel la dumbravaandrei.ro. Domeniu unde am domiciliat până pe la sfârșit de 2011. Aici am continuat seria de articole cu tematică socio-politică, dar am început să mai introduc și elemente ce țin de tehnologie și mobilitate (IT și mașini, că și la asta ne pricepem toți). Profitând de începuturile „blogărimii” din țară, nu eram de neglijat ca trafic nici pe atunci, Zelistul de la acea vreme clasându-mă în top 100. Ceea ce mi-a permis ca la vremea respectivă, blogul să devină și o activitate comercială.
Numai că la acea vreme activitățile comerciale nu implicau schimb de bani, ci schimb de experiențe și contacte. Iar oricât ar fi de frumoasă o întrevedere cu experți din diverse domenii pe la hotelurile bune din țară, la sfârșit de zi tot în camera de cămin trebuia să mă întorc. Așa că replanificarea traseului și investirea timpului în altceva, mai sustenabil, n-a fost făcută cu tăgadă.
Totuși, de ce m-am oprit?
După 10 ani de la dumbravaandrei.ro, recunosc că am fost mai mult forțat să închid acel proiect. Naiv fiind că libera exprimare nu produce consecințe, acel spațiu a devenit mai mult un loc polarizare decât de mediere între tabere. Iar acea polarizare a dus la consecințe care a necesitat și o schimbare a abordării în viață, în general. Mai ales pentru că a produs consecințe negative pentru alții, nu pentru mine. Așa că, pățești și înveți.
Iar cariera profesională și viața personală mă solicitau în alte locuri decât acel blog. Și cum nu m-am ferit de muncă niciodată, chiar dimpotrivă, am investit maxim de efort și resurse în dezvoltarea mea ca om. Ca familist, ca membru al diverselor comunități din care fac parte, pentru construirea unui viitor predictibil social și profesional.
Din 2011 și până în 2021, mi-am mai exersat „condeiul” dar într-o altă manieră de comunicare: adresarea expertului uneia din cele mai mari companii de servicii digitale din lume, care trebuie să respecte rigorile unui set de valori și a unor cutume rafinate în zeci de ani de activitate comercială publică a societății la care m-am angajat, și la care am aderat benevol.
Dar, ceva lipsea în acest timp. Plăcerea scrisului nu-mi dispăruse niciodată. Iar pofta creștea din ce în ce mai mult. Încă am caiete în care îmi mai scriam articole cu gândul că într-o zi voi redeschide un blog unde îmi voi scrie gândurile (da, fac parte din categoria oamenilor care încă folosesc excesiv de mult creionul și hârtia). Din păcate și din fericire în același timp, acele articole nu vor depăși paginile în care au fost înscrise.
Ce m-a „reactivat”?
Dar o altă etapă s-a deschis pentru mine după ce am achiziționat Konița, la sfârșit de 2020. Am devenit un utilizator intens de electromobilitate. Astfel am dat peste doi oameni cărora le-am rezervat un loc special în cronologia mea: Tudor Marchiș și Dan Boboescu de la Electromobilitate.com.
Cu Tudor am vorbit multe aspecte tehnice legate de mașini. El fiind inginer de autovehicule rutiere, eu nefiind străin de lumea asta și mai ales matematica sistemelor. Am dus discuțiile așa cum trebuie duse ele: cu argumente, cu logică, cu pix și cu foaie:
Iar cu Dan (un renume de talie mondială în industria de automotive), discuțiile au pornit de la date. Multe și mărunte, că am prostul obicei să le tot adun. Și la un moment dat, când vinul din pahar este în alinierea astrală potrivită, să încep să le găsesc corelații.
Dan, cu flerul său inegalabil în a aduna oamenii să colaboreze pentru o cauză, și-a dat seama că sunt „nescris” de mult timp, așa că de acolo și până la implicarea în unul din cele mai frumoase proiecte din viața mea, adică de la momentul acestei conversații și până la publicarea primului meu articol pe Electromobilitate, nu a durat nici… 24h. Articol care l-am trimis pe mail.
Și da, Electromobilitate mi-a oferit în acești ani suportul necesar pentru a-mi mai descărca din pofta de scris. Și acces într-o comunitate extrem de faină. Iar după multă activitate în cadrul acestei comunități, am ajuns într-un alt proiect foarte fain, construit de Mircea Meșter și echipa lui de la Autocritica – ROCHARGE by Vitesco Technologies
De ce nu m-am oprit la electromobilitate.com?
Deși în acest proiect mi-am redescoperit adrenalina de a scrie. Și în special de a scrie altfel. Să nu mai scriu ca un reporter de știri, sau ca un analist mai rece și mai dur decât pietrele de mormânt la sfârșit de ianuarie, ci să spun povestea experienței pe care doresc să o relatez.
Pentru că într-o astfel de lume, plină de tehnologie, trebuie să ne mai ridicăm puțin ochii și să căutăm imperfecțiunea, emoția. Adică umanitatea.
Și pentru că mai sunt povești, pentru că mai sunt personaje, pentru că mai sunt opinii, am să scriu.
Iar tu, dragă cititorule, de vei bunăvoi, să nu eziți să te exprimi. În special aici, prin comentarii. Sau pe social media (pe Instagram și Twitter/X profilul meu e public). Sau de ce nu, la un pahar de vin bun, dacă sunt fără mașină. Sau o ceașcă de ceai bun, că și ăla îmi place.